Care-i treaba cu flashmobu’?
Ce scrie la dicţionar?
Un flashmob (sau flash mob) este un grup mare de oameni care se întâlnesc într-un loc public, fac ceva neobişnuit pentru o scurtă perioadă de timp, apoi o şterg repede care-ncotro. Prin termenul de flashmob sunt denumite doar acele întâlniri organizate prin telecomunicaţii, media socială sau e-mail-uri virale. Termenul nu este aplicat de regulă acelor evenimente organizate de companiile de relaţii publice ori de publicitate.
Prima adunare
Primul flashmob a fost creat în Manhattan, în mai 2003, de către Bill Wasik, senior editor la Harper’s Magazine. Originile flashmob-ului erau necunoscute până când Wasik a publicat un articol despre crearea acestuia în ediţia din martie 2006 a revistei Harper. Prima încercare a fost nereuşită după ce conducerea magazinului locaţie fusese anunţată despre planul întâlnirii oamenilor. Wasik a evitat astfel de probleme în timpul celui de-al doilea flash mob, care a avut loc pe 3 iunie 2003, în Macy’s, trimiţând participanţii în locaţii preliminare – patru baruri din Manhattan – unde primeau instrucţiuni cu privire la locaţia şi detaliile evenimentului chiar înainte de a începe.
Peste 100 de oameni au urcat până la departamentul de covoare de la etajul nouă al magazinului, adunându-se în jurul unui covor scump. Oricine ar fi fost abordat de un vânzător fusese sfătuit să spună că toţi locuiesc împreună într-un depozit de la marginea New York-ului, că au venit să cumpere un “covor al iubirii”, şi că toate deciziile de cumpărare le luam împreună, ca grup.
Mai apoi, 200 de oameni au inundat holul şi mezaninul hotelului Hyatt aplaudând în acelaşi timp pentru aproximativ 15 secunde, iar un magazin de pantofi din SoHo a fost inundat de flashmober-ii care pretindeau că sunt turişti.
Flashmob-uri
New York City
Într-o sâmbătă răcoroasă, cea mai mare gară din lume a îngheţat brusc. Peste 200 de oameni au încremenit în aceeaşi secundă pentru exact 5 minute.
Bucureşti
Printre oraşele în care s-au organizat flashmob-uri în memoria lui Michael Jackson, s-a numărat şi Bucureştiul.
Paris
Pe Champs-Elysées peste 1000 de oameni s-au oprit pentru mai bine de 3 minute, stârnind mirarea trecătorilor.
Şi astea sunt doar câteva…
Scrie un comentariu »
Feed RSS pentru acest post. Urmăreşte URI
Lasă un răspuns
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.
